Iubim vara deoarece ne ofera sansa sa ne etalam silueta prin vestimentatii sumare care ne permit o anumita lejeritate si ne pun in evidenta usor formele sculptate. Totusi, trebuie sa admitem ca de cele mai multe ori, temperaturile ridicate ne pot crea un disconfort legat de rezistenta machiajului. Acest lucru nu ar trebui sa reprezintae un factor perturbator pentru abordarea unui look indraznet si colorat care sa se pastreze intact in zilele toride de vara.
Asorteaza-ti tinuta cu un machiaj caracterizat prin nuante radiante, dar atent aplicate pentru a evita o supra-incarcare a tenului.
Calatorii, evenimente speciale sau zile relaxante petrecute la malul marii sunt doar cateva dintre activitatile de care ne vom bucura in sezonul cald. Tocmai de aceea vom acorda o atentie deosebita aspectului nostru, care trebuie sa fie mereu fresh. In acest sens, machiajul va avea o tenta retro, fiind predominant de tonurile deschise si puternic pigmentate, ideale pentru o petrecere la piscina. In linii generale, atentia trebuie concentrata pe urmatoarele aspecte:
Etapa I: Ajustarea tenului intr-un mod corespunzator
Inaintea aplicarii unui produs cosmetic, indreapta-ti atentia spre un face primer care va ajuta machiajul sa persiste mai mult timp. Opteaza pentru un fond de ten deschis, pentru a-ti crea o imagine de portelan, perfect conturata. Adauga culoare look-ului tau prin accentuarea pometilor cu ajutorul unui blush intens de culoare caramizie, maro sau roz inchis. O data cu lasarea serii, nu este exclus sa aplici in partea superioara a fetei si cateva particule de sclipici care sa completeze machiajul intr-o nota de eleganta.
Etapa II: Machiajul ochilor
Anul acesta sprancenele statement sunt la moda, iar aceasta tendinta cel mai probabil se va pastra. Trebuie sa tinem cont ca lungimea lor va depasi forma ochiului, de aceea avem nevoie de o periuta speciala pentru aranjarea firelor.
La nivelul pleoapelor, dispunem de mai multe optiuni pentru a ne evidentia culoarea irisului. Folosim doar farduri waterproof, foarte populare vara, fiind rezistente la apa si la razele solare,in nuante de: lila, maro, oranj, verde aprins, bordo, roz rece, albastrul electric sau turcoaz.
Iluminarea arcadei se va realiza cu o nuanta de alb metalizat care va reda instant acel efect de ridicare a ochilor. Un aspect care merita mentionat este faptul ca nuantele reci pot sublinia subtil cearcanele, iar de aceea batonul corector va fi indispensabil din borsetuta ta. Daca dorim ceva si mai vesel, putem alege un mascara albastru sau mov asortat cu linia subtire a eyerliner-ului.
Dispunem de libertatea de a trasa pe pleoapa inferioara cu ajutorul unui creion dermatograf o linie albastra care se va finaliza in pliul ochiului. In acest caz, restul tenului nu va fi foarte incarcat, ci va merge pe o linie naturala.
Etapa III: Machiajul buzelor
Hidratarea buzelor cu un balsam hranitor este o conditie obligatorie care ne va garanta ca nuanta rujului va ramane intacta. Machiajul retro presupune buze expresive si extrem de seducatoare care sa se transforme intr-un punct de atractie. Apeleaza la culori vibrante precum: roz deschis, marsala, ciocolatiu, rosu exotic, corai sau fucsia.
Ca o concluzie, machiajul de vara difera in functie de momentul zilei: seara, putem miza pe un joc de nuante puternice, insa ziua abordam un aspect mai natural in care un element colorat va fi cel care va acapara privirile.